Academia Americană de Pediatrie (AAP) a publicat un nou ghid pentru diagnosticul și tratamentul infecțiilor urinare la copiii de la 8 zile la 5 ani. Actualizarea, anunțată pe 28 septembrie și inclusă în numărul din octombrie 2026 al revistei Pediatrics, pune accent pe evitarea atât a infecțiilor ratate, cât și a diagnosticelor care duc la antibiotice inutile. Curele mai scurte sunt o opțiune pentru situații selectate, nu o regulă pentru orice copil. Explicația oficială AAP.

Ghidul privește în principal copiii fără afecțiuni medicale complexe. Copiii cu apărare imunitară redusă sau anomalii congenitale urinare cunoscute, de exemplu, necesită evaluare specializată. Ghidul AAP, domeniul de aplicare.

La sugar, febra poate fi singurul indiciu

Un copil mai mare poate spune că îl ustură când urinează sau poate merge mai des la toaletă. La sugari și la copiii sub doi ani, infecția urinară poate avea puține semne recognoscibile în afara febrei. Infecția poate afecta vezica, situație numită cistită, sau rinichii, când se numește pielonefrită. O infecție renală poate produce febră mai mare și durere abdominală fără usturime evidentă la urinare. AAP: simptome și diagnostic.

Pentru copiii fără afecțiuni complexe de 2–24 de luni cu febră fără sursă identificată, AAP sugerează evaluarea pentru infecție urinară în primele 72 de ore de la debut. Pentru cei de 2–5 ani, recomandarea se referă la simptome urinare sugestive. Riscul crescut impune evaluare mai rapidă. Acest interval nu este o instrucțiune pentru familie să aștepte trei zile. Ghidul AAP, recomandarea 1 și precizările sale.

Sugarul foarte mic are un traseu urgent. Ghidul britanic NICE recomandă trimiterea imediată la un specialist pediatru a copilului sub trei luni cu suspiciune de infecție urinară. În ghidul său pentru febră, temperatura de cel puțin 38°C la această vârstă este un semn de risc înalt pentru o boală gravă. Un copil greu de trezit, care respiră dificil sau arată foarte rău are nevoie de evaluare urgentă, indiferent de presupusa cauză a febrei. NICE NG224, 1.2.1–1.2.2; NICE NG143, evaluarea riscului.

Diagnosticul leagă simptomele de analiza urinei

Raportul tehnic care însoțește ghidul AAP descrie trei componente ale diagnosticului: simptomele, semnele de inflamație și rezultatul culturii. Urocultura este analiza care urmărește creșterea bacteriilor din proba de urină. Prezența bacteriilor, izolată de context, nu răspunde singură la întrebarea dacă un copil are o infecție care necesită tratament. Raportul AAP despre diagnostic.

O probă poate fi contaminată cu bacterii de pe piele în timpul recoltării. Mai există și bacteriurie fără simptome, diferită de infecția urinară simptomatică. De aceea, rezultatul trebuie discutat împreună cu manifestările copilului și cu modul în care a fost obținută urina. EAU: evaluarea infecției urinare pediatrice.

De ce contează metoda de recoltare

La copilul care folosește toaleta, proba poate fi recoltată din jetul urinar, într-un recipient adecvat, după igienă. La sugar, o pungă adezivă poate fi folosită în unele contexte pentru o analiză inițială, dar un rezultat suspect poate necesita o probă recoltată prin cateter pentru confirmare. Cateterizarea înseamnă introducerea de către personalul medical a unui tub subțire până în vezică. Explicația AAP pentru părinți.

Ghidul Asociației Europene de Urologie (EAU) este mai restrictiv în recomandările sale despre pungile de recoltare: recomandă evitarea lor la copiii care nu folosesc toaleta și preferă cateterizarea sau aspirația vezicală pentru analiza urinei și urocultură. Recomandă și recoltarea înaintea antibioticului. Într-o situație urgentă, familia trebuie să urmeze traseul stabilit de echipa medicală, fără să întârzie tratamentul încercând repetat recoltarea acasă. EAU, secțiunile 12.4.3 și 12.8.

Când poate fi mai scurt tratamentul antibiotic

AAP sugerează 3–5 zile pentru copiii de cel puțin doi ani cu infecție fără febră, simptome de cistită și fără anomalii urinare anatomice cunoscute. Pentru grupa de 2–24 de luni și pentru anumite infecții febrile la copiii mai mari, sugerează 5–7 zile. Recomandarea este condiționată, cu dovezi de certitudine scăzută. Sugarii de 8 zile–2 luni, copiii cu bacterii în sânge, anomalii urinare sau răspuns insuficient pot necesita cure mai lungi. Ghidul AAP, recomandarea 2.

EAU diferențiază, de asemenea, cistita simplă de infecția febrilă sau complicată și cere alegerea antibioticului în funcție de rezistența locală și de rezultatele culturii. Aceste elemente orientează alegerea antibioticului și durata curei. EAU, secțiunile 12.6.1–12.6.3.

Pentru copilul deja tratat, părintele urmează durata prescrisă și discută orice modificare cu medicul. Rezultatul uroculturii poate duce la schimbarea antibioticului, iar lipsa ameliorării necesită reevaluare. AAP: tratament și urmărire.

Recidivele nu se explică doar prin bacteria găsită

Actualizarea AAP acordă mai multă atenție constipației și problemelor de funcționare a vezicii și intestinului, care pot contribui la infecții repetate. Medicul poate întreba despre scaune, accidente urinare sau dificultăți de urinare, nu numai despre febră. Ghidul include și situațiile în care este necesară implicarea unui specialist. Anunțul AAP.

La suspiciunea de infecție urinară, NICE recomandă evitarea întârzierilor în recoltare și testare. Dacă proba nu poate fi obținută la consultație, indică returnarea ei cât mai repede, ideal în 24 de ore. Urocultura este importantă și când simptomele nu se potrivesc cu testul rapid sau când infecția nu răspunde în 24–48 de ore. Aceste situații merită discutate cu medicul care urmărește copilul. NICE NG224, recomandările 1.1.7 și 1.1.21.

Pentru România, ghidul AAP oferă o actualizare a dovezilor, nu înlocuiește evaluarea pediatrică și protocoalele locale. Întrebările utile sunt cum a fost recoltată proba, ce susține diagnosticul, când se verifică rezultatul culturii și în ce situații copilul trebuie revăzut mai repede. Aceste detalii fac diferența dintre folosirea unui antibiotic justificat și tratarea unui rezultat care poate fi înșelător.

Surse